Quantcast
Channel: Pandora's » Alexandru Potocean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 5

Capete înfierbântate pe scena teatrului politic

$
0
0

Evenimentul – Stagiunea de Teatru Politic – o selecție de piese de teatru cu un conținut socio-politic e de văzut (se desfășoară zilele acestea și se va încheia în noiembrie). Coordonatorii proiectului (Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, David Schwartz și Ionuț Sociu) cred că sensul pe care termenul „politic” l-a căpătat în societatea românească de astăzi – compromis, corupție, instabilitate ideologică – face ca adevăratul conținut al demersului politic să se piardă. Și cum spectacolele de teatru s-au mutat și se joacă pe scena politică (cât de mult îmi place expresia – clișeu folosită cu succes în majoritatea știrilor :) ) să vedem cum stăm cu politica prelucrată și adaptată pentru teatru.

Sigur că teatrul politic nu schimbă lumea, țara, guvernele sau vremurile, mai degrabă poate oferi o altă perspectivă asupra unor evenimente pe care avem obiceiul să le dezbatem fără să cunoaștem (mereu) amănunte despre circumstanțele în care ele s-au petrecut. Ne certăm frecvent povestind despre evenimente la care n-am participat dar avem senzația că le cunoaștem pentru că s-a tot discutat/scris/povestit despre ele. Războaiele, mișcarea legionară, naționalizările, instaurarea comunismului, Revoluția din 1989, etc. Cine poate însă garanta că perspectivele oferite de către cei care au asistat sau au fost implicați direct în anumite evenimente istorice/sociale/politice dramatice sunt cele corecte, juste? Câți dintre noi, afectați fiind de ceva în mod direct (brutal chiar) avem puterea să privim faptele în ansamblu și să încercăm să ajungem la o concluzie care să nu implice pierderile/suferința/dezamăgirile personale?

Îmi amintesc doar câteva dintre poveștile bunicilor și părinților mei, versiuni distorsionate uneori din motive personale – alteori pe bună dreptate pentru că altfel ar fi durut prea mult, versiuni pastelate în cazul unora, sumbre în cazul altora, diferențe de percepție a faptelor din cauze multiple: de la cultură și etnii diverse la stare materială și pregătire profesională diferite sau pur și simplu generate de veșnicele conflicte dintre generații. Cine să poată judeca just firul lucrurilor cu atâtea concluzii atât de adevărate pentru fiecare martor în parte și totuși atât de diferite de cele ale celorlalți.

Cât din ceea ce trăiesc eu azi am să pot povesti obiectiv peste 10, 20, 30 de ani copilului meu, nepotului meu poate? Și cât de relevant va mai fi ceea ce trăiesc eu azi pentru ei? Mi-ar plăcea să merg peste 30 de ani (tot gratuit – așa cum e acum intrarea la Stagiunea de Teatru Politic – pentru că probabil n-am să am pensie) și să văd o piesă de teatru despre marea criză a anilor 2000 din România, mărturiile celor care au rezistat, mărturiile mincinoase ale politicienilor de acum și despre cum (probabil) au ieșit oamenii în stradă pe la începutul lui 2014 când au realizat că nu vor mai putea plăti facturile de întreținere și că le vor muri copiii de foame). Sau poate la o piesă de teatru documentar despre cum s-a prăbușit jumătate de țară din cauza exploatării gazelor de șist și aurului de la Roșia Montana. Poate generația de atunci va înțelege mai multe despre noi cei de acum, cine știe?

Am să mă opresc la Capete înfierbântate, unul dintre spectacolele la care am vrut să ajung neapărat pentru că subiectul mineriadei din 13-15 iunie 1990 este unul pe care n-am avut niciodată ocazia să-l descopăr povestit de cineva care a participat direct. Am citit despre asta și am urmărit câteva documentare dar e o altă senzație să vezi omul (în cazul acesta actorul) povestind din perspectiva lui și transmițându-ți starea personajului de la cel mult doi metri distanță.

Capete înfierbântate se bazează pe interviuri cu martori cheie ai evenimentelor. Sigur, unii dintre aceștia vă sunt cunoscuți din diverse apariții din presă. Există însă și câteva mărturii pe care le veți auzi pentru prima dată. Documentarea pentru piesă a fost făcută de Mihaela Michailov, Cinty Ionescu și David Schwartz. Textul îi aparține Mihaelei Michailov iar regia piesei lui David Schwartz. Sound – Cătălin Rulea. Și extrem de important, în rolurile principale (în toate :) ) este actorul Alexandru Potocean (e foarte, foarte bun și asta vă spune cineva care nu rezistă foarte bine la spectacolele de tipul One man show).

Accesul la toate spectacolele și evenimentele conexe ale Stagiunii de Teatru Politic este gratuit (la Spațiul Paltforma) dar vă recomand să vă rezervați locul aici.

Programul stagiunii: vineri/11 octombrie, joi/17 octombrie și duminică/3 noiembrie (ora 19:30): SubPământ. Valea Jiului după 1989; sâmbătă/12 octombrie, duminică/13 octombrie, joi/7 noiembrie (ora 19:30): Nu ne-am născut în locul potrivit; vineri/18 octombrie, sâmbătă/2 noiembrie (ora19:30) Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990; vineri/8 noiembrie/ora 20.00: PUNCT TRIPLU; sâmbătă/ 9 noiembrie/ora 19.30: Del Duma! / Vorbește-le despre mine!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 5

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48